PENALITĂȚILE CONTRACTUALE. DREPTUL CREDITORULUI DE A SE ÎNSCRIE LA MASA CREDALĂ.

Preambul

Într-un mediu economic dinamic, falimentul unei companii nu este doar o problemă internă a acesteia, ci și o situație care afectează în mod direct creditorii, partenerii de afaceri și economia în ansamblu. 

Procedura insolvenței este reglementată strict pentru a asigura un echilibru între interesele debitorului și drepturile creditorilor. În acest context, creditorii unei companii aflate în dificultate financiară trebuie să își cunoască drepturile și mecanismele prin care își pot recupera creanțele. 

Daca pentru creditorii care detin o creanta constatata de o hotarare judecatoreasca definitiva  (creanta certa absolut), lucrurile sunt clare, ce se intampla cu acei creditori care detin o creanta impotriva debitorului ca urmare a activarii unei clauze penale prevazuta in contractul incheiat de catre parti?

Prin acest articol vom analiza principalele drepturi ale creditorului ce detine o creanta certa relativ, si cu precaredere rezultata din neexecutarea de catre debitor a obligatiilor contractuale, neexecutare ce a condus la activarea clauzei penale:

Astfel, vom vorbi despre:

1. Creante certe absolut si creante certe relativ;
2. Natura unei crente izvorate din activarea unei clauze penale;
3. Dreptul creditorului de a fi inscris la masa credala cu contravaloarea penalitatilor contractuale:

3.1. Inscrierea provizorie in tabelul preliminar de creante;

3.2. Inscrierea sub conditie suspensiva- incalcarea drepturilor creditorului.

4. Concluzii

I. Consideratii generale cu privire la caracterul “absolut si relativ” al unei creante

Distinctia intre cele doua categorii de creante este una clara, creantele absolute bucurandu-se de filtrul de legalitate al instanței de judecată, având ca finalitate dobândirea efectului judiciar al res iudicata pro veritate accipitur.

Doctrina juridică a argumentat convingător rațiunea pentru care proveniența acestor creanțe, și anume hotărârea judecătorească, le conferă un caracter absolut cert: „În ipoteza în care titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, creanța pe care aceasta o constată are un caracter de certitudine absolută, cu excepția acelor hotărâri date cu execuție vremelnică (…)” 

Legea insolvenței nu face decât să transpună riguros acest regim juridic al res iudicata pro veritate accipitur prin dispozițiile art. 105 alin. (1) teza I, „extrăgând” din sfera de verificare a practicianului în insolvență astfel de creanțe: „Toate creanțele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezentul capitol, cu excepția creanțelor constatate prin hotărâri judecătorești executorii, precum și prin hotărâri arbitrale executorii”.

In ceea ce priveste cealalalta categorie de creante, respectiv creantele certe relativ, in practica, dar si in doctrina au fost incadrate in aceasta sfera: creanțele care nu provin din hotărâri judecătorești sau arbitrale definitive, cum ar fi titluri de creanță de tipul: cambiei, biletului la ordin (art. 61 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin), actelor autentice care constată o datorie certă și lichidă care devin titluri executorii de la data scadenței [art. 101 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale], contractul de închiriere [art. 1.816 alin. (3) C. civ.] sau decizia de impunere [art. 226 alin. (4) C. pr. fisc.].

II. Natura unei creante izvorate din activarea unei clauze penale

In continuarea paragrafului de mai sus, consideram ca aceasta categorie a creantelor certe relativ este mai vasta, si pot fi incadrate inclusiv creantele detinute de creditor cu titlu de penalitati contractuale, in raport de motivele ce le vom mentiona in cele ce urmeaza.

In primul rand, este necesar sa expunem cateva considerente cu privire la notiunea de “clauza penala”. 

In conformitate cu prevederile art. 1538 alin. (1),(2) Cod Civil, “(1) Clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale. (2) În caz de neexecutare, creditorul poate cere fie executarea silită în natură a obligației principale, fie clauza penală.”, 

Mergand mai departe la art. 1539 Cod Civil, observam o exceptie potrivit careia creditorul poate cere atat executarea obligatiilor cat si penalitatea : „Creditorul nu poate cere atât executarea în natură a obligaţiei principale, cât şi plata penalităţii, afară de cazul în care penalitatea a fost stipulată pentru neexecutarea obligaţiilor la timp sau în locul stabilit. În acest din urmă caz, creditorul poate cere atât executarea obligaţiei principale, cât şi a penalităţii, dacă nu renunţă la acest drept sau dacă nu acceptă, fără rezerve, executarea obligaţiei.”

Ca o precizare prealabilă, arătăm că stipularea clauzei prezintă o mare utilitate practică, deoarece se evită dificultățile de evaluare judiciară a daunelor-interese, creditorul nefiind obligat să dovedească și întinderea prejudiciului sau, chiar mai mult, el putând avea dreptul la penalitate în pofida lipsei unui prejudiciu. Pentru a obține plata sumei stabilite în clauza penală este suficient ca creditorul să probeze faptul neexecutării, executarea necorespunzătoare sau cu întârziere a obligației.

Asadar, clauza penală reprezintă convenția prin care părțile evaluează/determină cu anticipație echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării ori a executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației asumate de către debitor, respectiv acea clauză prin care părâile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale. 

III. Dreptul creditorului de a fi inscris la masa credala cu contravaloarea penalitatilor contractuale

 3.1. Inscrierea provizorie in tabelul preliminar de creante

Desi, din punctul nostru de vedere, penalitatile contractuale izvorate dintr-o clauza penala trebuie sa fie incluse in categoria de creante certe relative, si inscrise in tabelul preliminar de catre practicianul in insolventa fara nicio rezerva, in practica, acest lucru se intampla de foarte putine ori, in cele mai dese situatii acestea fiind inscrise sub conditie suspensiva, ori respinse.

Dupa cum cunoastem, in conformitate cu prevederile 75 din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, toate actiunile judiciare formulate impotriva unei societati fata de care s-a deschis procedura insolventei se suspenda de drept:

(1)De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desfiinţării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condiţiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desfiinţată sau, după caz, revocată, acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează.

Asadar, singura optiune prin care un creditor isi poate valorifica dreptul sau de creanta, este inscrierea la masa credala, judecatorul sindic fiind cel care se poate pronunta cu privire la indeplinirea conditiilor raspunderii contractuale a societatii debitoare, si implicit la caracterul cert, lichid si exigibil al creantei ce izvoraste din activarea unei clauze penale.

Mai mult decat atat, astfel cum am aratat mai sus, rolul unei clauze penale este de a anticipa un prejudiciu pe care una dintre parti il inregistreaza, fara a fi necesar demonstrarea acestuia, mai ales in situatia in care ne aflam in ipoteza prevazuta la art. 1539 Cod Civil.  Drept pentru care, respingerea cererii de inscriere la masa credala ori inscrierea sub conditie suspensiva dispusa de catre practicianul in insolventa in cazul unei creante ce rezulta din aplicarea unei penalitati stabilita conform conventiei partilor, este o solutie nelegala din punctul nostru de vedere.

Revenind insa la inscrierea la masa credala, si implicit inscrierea pe tabelul preliminar, in masura in care se demonstreaza aparenta unei creante, judecatorul sindic are posibilitatea sa dispuna inscrierea creantei in tabelul de creante provizoriu, conform prevederilor art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2014:

(6)La termenul stabilit prin sentinţa de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului de creanţe, judecătorul-sindic va soluţiona deodată, printr-o singură sentinţă, toate contestaţiile, chiar dacă pentru soluţionarea unora ar fi nevoie de administrare de probe; în acest din urmă caz, judecătorul-sindic poate admite, în tot sau în parte, înscrierea creanţelor respective în mod provizoriu în tabelul definitiv. Creanţele înscrise provizoriu vor avea toate drepturile prevăzute de lege cu excepţia dreptului de a încasa sumele propuse spre distribuire. Acestea se vor consemna în contul unic până la definitivarea creanţei.

Așadar, art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 îi conferă judecătorului-sindic posibilitatea de a dispune înscrierea provizorie în tabelul definitiv a unei creanțe contestate, atunci când soluționarea contestației îndreptate împotriva acesteia necesită administrarea unor probe care ar presupune o perioadă mai mare de timp, pentru a da posibilitatea întocmirii tabelului definitiv și a curgerii termenului pentru depunerea planului de reorganizare.

Creanțele înscrise provizoriu în tabelul definitiv au toate drepturile prevăzute de lege (inclusiv dreptul de vot), cu excepția dreptului de a încasa sumele propuse spre distribuire, care se consemnează în contul unic până la definitivarea creanței. 

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii insolvenței, rezultă că judecătorul-sindic are la dispoziție două variante:

• fie așteaptă până pot fi soluționate toate contestațiile, în sensul că administrează probatoriul necesar pentru soluționarea tuturor acestor contestații, dacă este cazul, dispune prelungirea perioadei de observație, și abia ulterior se pronunță, prin aceeași sentință, pe fondul tuturor contestațiilor;
• fie soluționează contestațiile pentru care nu este necesar să administreze probe care necesită timp pentru a stabili că acestea sunt întemeiate sau neîntemeiate și, prin aceeași sentință, dispune înscrierea provizorie a creanțelor în cazul cărora rezultă aparența de drept, dar se impune administrarea unui probatoriu mai complex.

Această concluzie este confirmată de dispozițiile art. 112 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, care prevăd că “Înainte de expirarea termenului de 12 luni, creditorii, debitorul sau administratorul judiciar va solicita judecătorului-sindic fie aplicarea art. 111 alin. (6), fie prelungirea perioadei de observație pentru motive temeinice.”.

In situația în care acesta trece la soluționarea contestațiilor și constată că, pentru una/unele dintre acesta, nu poate pronunța o soluție de admitere sau respingere, înscrierea provizorie reprezintă singura variantă posibilă, devenind deci obligatorie.

Mergand mai departe, din dispozițiile art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 nu rezultă care sunt elementele care trebuie să fie luate în calcul de judecătorul-sindic atunci când acesta analizează posibilitatea înscrierii provizorii a unei creanțe, fiind prevăzut expres doar faptul că înscrierea provizorie intervine atunci când, pentru soluționarea unei contestații, este necesară administrarea de probe.

În consecință, există argumente pentru a susține că, atâta timp cât soluționarea unei contestații presupune administrarea unui probatoriu complex, care ar necesita mult timp, instanța poate dispune înscrierea provizorie a creanței contestate în tabelul definitiv, fără a mai analiza îndeplinirea unor alte condiții.

In practica insa, aceasta prevedere ridica destul de multe probleme, deoarece in cuprinsul prevederilor art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 se mentioneaza ca inscrierea provizorie se face in “tabelul definitiv” de creante, iar in cazul unei astfel de solutii, administratorul judiciar ar fi “obligat” sa intocmeasca tabelul definitiv mai devreme de solutionarea contestatiei la tabelul preliminar, ceea ce ar putea conduce la consecinte “nefaste” asupra procedurii de reorganizare.

Din punctul nostru de vedere, inscrierea unei creante in tabelul definitiv de creante in conditiile in care sunt demonstrare conditiile de aparenta este de esenta dispozitiilor art. 111 alin. (6), fiind singura solutie pentru a respecta drepturile creditorului. 

In sustinerea acestei opinii intelegem sa citam si prevederile art. 112 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 care dispun ca prelungirea perioadei de observatie se poate efectua doar pentru motive temeinice, motive ce in cazul de fata nu exista.: “Înainte de expirarea termenului de 12 luni, creditorii, debitorul sau administratorul judiciar va solicita judecătorului-sindic, fie aplicarea art. 111 alin. (6), fie prelungirea perioadei de observație pentru motive temeinice.”

Totodata, avand in vedere ca singura optiune pe care creditorul o are pentru recuperarea creantei sale este doar inscrierea la masa credala, in masura in care nu s-ar dispune inscrierea provizorie a creantei sale- care izvoraste dintr-o clauza penala, prejudiciu ce a fost anticipat inainte de catre parti– ar putea produce consecinte in patrimoniuul sau, iar printre principalele efecte negative putem enumera:

1. Imposibilitatea de a influența deciziile în cadrul procedurii – Creditorii înscriși la masa credală au dreptul să voteze asupra măsurilor propuse de administratorul judiciar sau lichidator, inclusiv asupra planului de reorganizare. Neînscrierea exclude creditorul de la aceste decizii.
2. Pierderea dreptului de a contesta creanțele altor creditori – Numai creditorii înscriși pot formula contestații împotriva altor creanțe acceptate în tabelul preliminar.
3. Imposibilitatea de a cere atragerea răspunderii administratorilor – Dacă insolvența a fost cauzată de faptele administratorilor societății debitoare, doar creditorii înscriși pot solicita atragerea răspunderii acestora pentru prejudiciile create.

Este notoriu faptul ca, in primele etape ale procedurii de insolvenţă, este esenţială obţinerea unei majorităţi în cadrul adunării generale a creditorilor, în acest for adoptându-se hotărâri importante pentru întregul curs al procedurii insolvenţei (de exemplu, confirmarea administratorului judiciar sau a lichidatorului şi desemnarea comitetului creditorilor). Este deci evident interesul creditorilor de rea-credinţă de a controla acest organism prin orice mijloace, în vederea realizării propriilor creanţe în detrimentul creditorilor majoritari. Astfel, aceştia se văd puşi în imposibilitatea de a-şi realiza creanţa deşi ar avea tot dreptul să o facă.

3.2. Inscrierea sub conditie suspensiva- incalcarea drepturilor creditorului

O alta practica “utilizata” de practicienii in insolventa, este inscrierea creantei sub conditie suspensiva, desi in contractul incheiat intre parti nu exista o astfel de conditie, iar in cazul penalitatilor contractuale izvorate dintr-o cauza penala nu poate fi vorba nicidecum de o conditie suspensiva.

Indelung disputată în practica judiciară, conturată ca argumentație la momentul pronunțării Deciziei nr. 11/2016 a Înaltei Curți, problema condiției suspensive sau rezolutorii a suscitat multe și intense dezbateri.

În acest context, clarificarea regimului condiției, ca modalitate a actului juridic, permite și simplifică concluzia propusă în analiza de față.

Regimul juridic al condiției suspensive este reglementat de Codul civil în cadrul Cărții a V a („Despre obligații”), al Titlului III („Modalitățile obligațiilor”), și anume după Titlul II („Izvoarele obligațiilor”), Capitolul I („Contractul”), Capitolul II („Actul juridic unilateral”).

Totodata, relevante sunt si dispozițiile art. 1.404 C. civ., care relaționează incidența condiției suspensive de voința părților semnatare ale actului juridic, subsumând-o la nivelul unui act voluntar, conștient și asumat al voinței juridice originare, manifestate de către subiectele de drept: „Îndeplinirea condiției se apreciază după criteriile stabilite de părți sau pe care acestea este probabil să le fi avut în vedere după împrejurări”.

Ca atare, părţile sunt cele care condiţionează evoluţia raportului juridic dintre ele de un eveniment viitor şi nesigur, pentru că acesta reprezintă acordul lor, aspect dezvoltat şi de vechea doctrină juridică civilistă: „si rex Parthoram vivit (dacă trăieşte regele Partitor). Starea caracterului posibil, licit şi moral al condiţiei este atributul justiţiei, iar aprecierea, în raport cu data la care sa încheiat acordul de voinţă al părţilor”.

Cu privire la acest aspect in practica si doctrina s-au retinut urmatoarele:  

• o conditie suspensiva este eminamente o clauza contractuala sau, in mod exceptional, o prevedere a unui act juridic unilateral;
• o a doua consecinta priveste insusi efectul conditiei suspensive, respectiv nasterea dreptului subiectiv civil, care in procedura insolventei este insasi creanta solicitata a fi inscrisa in tabelul de creante.

Conditia suspensivă trebuie să existe în însuși izvorul (originea) creanței, rezultând din chiar înscrisul său constatator, întrucât obligația afectată de modalitatea condiției suspensive este formată, dar nu este încă născută.

Prin raportare la dreptul comun, este inadmisibilă extinderea sferei condiţiei suspensive dincolo de manifestarea de voinţă a părţilor, si in mod evident sistemul Legii insolvenţei o astfel de extindere nu este posibilă. 

Legea insolvenţei are drept scop acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă prin instituirea unei proceduri colective de executare a averii debitorului. Astfel, deschiderea procedurii insolvenței nu modifică natura creanțelor împotriva patrimoniului debitorului, ci doar oferă o imagine clară asupra pasivului acestuia. Prin urmare, interpretarea unor practicieni în insolvență, care extind aplicarea condiției suspensive la fapte juridice exterioare contractului sau actului juridic unilateral afectat de o condiție, cu scopul de a exclude creditorii majoritari de la masa credală, este nelegală.

IV. Concluzii

Protejarea drepturilor creditorilor în procedura insolvenței este esențială pentru menținerea echilibrului dintre interesele debitorilor și necesitatea recuperării creanțelor. 

Un cadru legislativ bine definit, transparența în procesul de insolvență și mecanisme eficiente de supraveghere sunt elemente-cheie care asigură respectarea drepturilor creditorilor. 

Totodata, un rol crucial il au practicienii in insolventa care ar trebui sa fie o “punte” intre debitor si creditori, iar prin impartialitatea lor sa contribuie la protejarea intereselor tuturor partilor implicate. 

Din nefericire, in prezent, observam o tendinta a acestora de a inclina balanta mai mult in favoarea debitorilor, aspect care conduce chiar si la aglomerarea instantelor de judecata in mod nejustificat. In mod automat un creditor caruia i s-a respins cererea de inscriere la masa credala in mod nejustificat, va apela la instanta de judecata, ori in cazurile in care exista o aparenta in drept, acest demers ar putea sa nu mai existe daca practicienii in insolventa ar efectua o analiza mai profunda si nu “formala” a cererilor.

Consideram ca doar printr-o implicare mai activa a practicienilor in insolventa, creditorii isi pot maximiza șansele de recuperare a datoriilor, contribuind astfel la stabilitatea economică și la încrederea în mediul de afaceri.