Un live pe facebook s-a transformat într-o tragedie. Doi adolescenți și-au pierdut viața, iar alți doi s-au ales cu răni grave după ce tânărul ce se afla la volan a decis sa facă live pe facebook. Un gest teribilist care a curmat viața a doi prieteni. Unul avea doar 14 ani, abia ce își făcuse buletinul, iar celălalt urma să-ți sărbătorească majoratul peste doar câteva luni.
Puneți-vă centura, începe aventura! Decolăm! Au fost ultimele cuvinte surprinse de înregistrarea audio-video ce rula live pe rețeaua socială. Au urmat țipete de groază, disperare, neputință… Mașina s-a izbit de un cap de pod. Apoi… nu s-a mai auzit nimic.
Avocați accidente rutiere
Șoferul, un tânăr de 19 ani ce abia își luase permisul de conducere și-a recunoscut vina în fața instanței. Pentru că nu a adaptat viteza la condițiile de mers – carosabil umed – mașina a derapat și s-a izbit de un cap de pot. Tânărul nu a putut să mai controleze direcția autoturismului, mai ales că în acel moment s-a aplecat să ia telefonul și încerca să îl așeze mai bine pentru ca transmitea live pe Facebook să fie cât mai reușită.
Cumplitul accident a avut loc pe E85, comuna Obrejița, în zona Popasului Tîmboiești. Nimic nu a mai fost la fel din acel moment. Tânărul de 19 ani, responsabil de producerea accidentului, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare. Adolescentul a fost obligat să presteze muncă în folosul comunității timp de 100 de zile. Vina pentru tragedia produsă o va simți însă întreaga viața. Și celălalt supraviețuitor are mustrări de conștiință. Dacă ar fi fost responsabil ar fi putut să ia atitudine și să pună capăt distracției. Cei mai afectați au fost însă părinții celor doi adolescenți care au decedat în accident.
Daune morale și materiale pentru părinții victimelor
Cu ajutorul Societății de avocatură JGV și Asociații – societate specializată în recuperarea de daune ca urmare a accidentelor rutiere – rudele victimelor au primit despăgubirile morale și materiale cuvenite. Sumele obținute de la societatea de asigurare nu le poate aduce însă copiii înapoi.