Cristina Mărginean: Mă motivează și m-a motivat întotdeauna ideea de progres
Anul acesta marcăm 20 de ani de JGV și Asociații și, de 20 de ani, oamenii sunt în centrul a tot ce facem. Am pornit o serie de interviuri cu colegii noștri, prin care vă invităm să descoperiți omul din spatele profesionistului, ce i-a adus aici, ce îi inspiră și ce înseamnă, pentru ei, să fii avocat și om în același timp.
Un avocat pentru care simplitatea în gândire și claritatea în acțiune contează. Ambiția, moștenită din familie, o motivează să caute mereu soluții și să nu renunțe niciodată. A ales conștient drumul avocaturii, după doi ani ca jurist, hotărâtă să îmbine experiența practică cu implicarea totală. Crede cu tărie că reușita vine din muncă, determinare și încredere în propriul parcurs.
1. Ce te-a convins că avocatura e drumul potrivit pentru tine, după perioada în care ai fost consilier juridic?
Am fost consilier juridic o perioadă de timp în care am colaborat cu avocați. Această perioadă mi-a oferit o bază solidă în ceea ce privește înțelegerea dreptului, deoarece am avut ocazia să ofer consultanță juridică și să redactez documente juridice.
Cu toate acestea, am considerat la un moment dat că am învățat tot ce era de învățat în calitate de consilier juridic și am simțit nevoia de o schimbare, de evoluție, iar în inima mea s-a născut dorința de a pleda și de a construi argumentații juridice mai profunde, aspecte care sunt esențiale în profesia de avocat.
Am simțit că trebuie să practic avocatura pentru că este o profesie mult mai dinamică decât profesia de consilier juridic, deoarece efortul psihic și fizic depus sunt mult mai accentuate și provocările sunt cu mult mai mari, iar eu, fiind o persoană activă și dinamică, dar și ambițioasă și perseverentă, am simțit că această profesie mi se potrivește și tocmai de aceea am ales-o. În plus, mi-am dorit să evoluez într-un cadru în care excelența profesională și specializarea sunt încurajate și răsplătite, iar avocatura oferă exact acest cadru.
2. Cum te-a ajutat contactul cu „lumea reală”, dincolo de ce ai învățat în facultate, să te formezi ca avocat?
Contactul cu „lumea reală” a fost esențial în formarea mea ca profesionist, pentru că m-a ajutat să trec de la teorie la practică, lucru care nu a fost neapărat ușor, fiind obișnuită cu teoria, și a trebuit practic să învăț să pun în aplicare dreptul și să mă descurc în tot felul de situații neprevăzute, pe care nu le-am învățat în teorie.
În facultate am învățat concepte, instituții, teorii – toate acestea având rolul de a-mi forma baza teoretică a ceea ce înseamnă domeniul juridic. Dar am înțeles cu adevărat ce înseamnă să practici efectiv ceea ce am învățat în cei patru ani de facultate abia atunci când am început să interacționez cu oameni reali, cu probleme și spețe reale, și mai ales atunci când am început să trec de la birou direct în fața unui complet de judecată.
Pe parcurs, am învățat că teoria nu este suficientă și că, pe lângă aceasta, contează extrem de mult modul în care îți susții poziția, cât de bine poți comunica și transmite ceea ce este de comunicat judecătorului, dar și cât de atent ești la detalii și cât de repede reacționezi în fața unor situații neprevăzute.
3. Ce înseamnă pentru tine să fii un avocat implicat și cum îți menții energia și motivația constantă?
Pentru mine, a fi un avocat implicat înseamnă a trata fiecare cauză cu maximă seriozitate, implicare și devotament, a înțelege în profunzime nevoile fiecărui client și a le oferi suport și soluții juridice, dar mai ales de a crea o strategie adaptată situației reale a fiecărui client.
Pe de altă parte, implicarea ca avocat înseamnă și să studiezi cu regularitate, ca să fii în pas cu modificările legislative, să fii disponibil, atent la detalii și la nevoile clientului, dar și să fii apt să anticipezi riscurile și nu doar să reacționezi la ele.
Îmi mențin energia și motivația constantă deoarece am un respect deosebit față de profesia mea, față de clienți și față de colaboratori. Sunt conștientă că ceea ce fac poate influența direct viețile oamenilor sau chiar succesul unei afaceri și, bineînțeles, chiar reputația mea ca profesionist.
Mă motivează și m-a motivat întotdeauna ideea de progres și mereu am știut că am ceva de învățat, că fiecare dosar sau client sunt diferite și că fiecare succes sau dezamăgire vor contribui la ascensiunea mea.
Reușesc să îmi mențin energia pentru că, în timp, am învățat să îmi dozez efortul și am învățat să-mi organizez timpul astfel încât să rămân prezentă și eficientă, chiar și în perioadele aglomerate. Iar în timpul liber reușesc mereu să mă relaxez și să mă reechilibrez, astfel încât să fiu în măsură să dau cel mai bun randament.
4. Care a fost cel mai dificil moment profesional în care ai simțit că ambiția a făcut diferența?
Așa cum am spus și anterior, o perioadă de timp am fost consilier juridic, iar la un moment dat am simțit că mă cramponez și că nu pot să evoluez. Acela a fost momentul în care am decis să susțin examenul de admitere în Barou.
Cred că ambiția a fost esențială în luarea deciziei de schimbare a profesiei, pentru că a trebuit să mă pregătesc temeinic pentru a reuși să promovez examenul de admitere. Pot spune că mă aflam totuși într-o perioadă în care nu mai aveam energia necesară să o iau de la capăt cu studiul, dar am reușit – și cred că asta este tot ce contează.
5. Ce înseamnă pentru tine să reușești?
Reușita, pentru mine, înseamnă atingerea unui scop. Iar în profesia de avocat, scopul este acela de a fi pregătită și în continuă formare și dezvoltare, astfel încât să dau cel mai bun randament și să obțin cele mai favorabile rezultate.
Pe termen lung, cred că adevărata reușită este să fii recunoscut ca un profesionist de încredere, care adaugă valoare reală în tot ce face și care formează în jurul lui un standard.
Tot reușită consider că este și atunci când te ridici la așteptările clienților, când îi vezi mulțumiți de rezultatul unui caz și când primești un feedback pozitiv din partea lor.
Cu toate acestea, cred cu tărie că reușita nu se rezumă doar la rezultate pozitive în dosare sau la aprecierea clienților, ci mai înseamnă și să ai convingerea că ai oferit soluții corecte, bine argumentate și care ajută în concret.
6. Există un lucru care te surprinde și acum la profesia de avocat?
Desigur că sunt lucruri care mă surprind și azi la profesia de avocat, chiar dacă am acumulat o anumită experiență. Pot spune că profesia noastră nu te lasă niciodată să devii complet comod, astfel încât să nu te mai surprindă nimic.
Există situații în care, deși cunoști legislația, cunoști procedura și ai experiență într-un anumit domeniu, ești pus în fața unei spețe care te obligă să regândești tot ceea ce credeai că știi deja și să găsești pe loc o soluție.
7. Ce ți-a fost ție de ajutor la început și crezi că ar conta și pentru cei care vor să urmeze aceeași direcție?
Disponibilitatea de a învăța constant și de a cere feedback, chiar dacă uneori nu este tocmai confortabil, dar și de a accepta critici constructive, de a fi deschis să asculți, să greșești, dar mai ales să îți remediezi greșelile – cred că sunt esențiale în formarea ca profesionist.
De asemenea, să accepți atunci când greșești, să fii asumat și să îți recunoști greșelile, să accepți că tot timpul ai ceva de învățat, indiferent câtă experiență ai acumulat – cred că aceasta este o atitudine care te ajută să evoluezi.
Pe cei aflați la început de drum i-aș sfătui să ia lucrurile natural, să aibă răbdare cu ei și cu profesia, să se pregătească temeinic, să accepte criticile constructive și să fie consecvenți și responsabili – iar atunci, cu siguranță, vor veni și oportunitățile, și satisfacțiile profesionale.