CONTRACTE ÎNCHEIATE PRIN MIJLOACE ELECTRONICE. ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE

1. Preambul

Digitalizarea relațiilor juridice și nevoia de eficiență au impus tot mai mult utilizarea semnăturii electronice pentru încheierea contractelor. Dacă în urmă cu un deceniu semnătura olografă era singurul standard acceptat, astăzi cadrul legal național și european recunoaște valoarea juridică a semnăturii electronice, cu condiția respectării unor cerințe tehnice și juridice.

În România, contractele semnate electronic ridică întrebări recurente: ce tipuri de semnătură sunt recunoscute, în ce măsură pot substitui semnătura olografă, cum se probează validitatea lor în instanță și ce limitări practice există.

2. Cadrul normativ aplicabil

• Regulamentul (UE) nr. 910/2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere (Regulamentul eIDAS) – aplicabil direct în toate statele membre, stabilește tipurile de semnături electronice și efectele lor juridice.
• Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică – actul normativ intern de bază, care definește semnătura electronică și reglementează furnizorii de servicii de certificare.
• Codul civil (art. 1179 și urm.) – reglementează condițiile de validitate ale contractului, fără a exclude forma electronică, cu excepțiile prevăzute de lege.
• Codul muncii – după modificările din 2021 (OUG nr. 36/2021), prevede expres posibilitatea semnării contractului individual de muncă și a documentelor aferente cu semnătură electronică avansată sau calificată.
• Codul Civil;
• LEGEA nr. 365 din 7 iunie 2002 privind comerţul electronic;
• ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 4 iunie 2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
• DIRECTIVA 2000/31/CE din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societăţii informaţionale, în special ale comerţului electronic, pe piaţa internă (directiva privind comerţul electronic).

3. Aspecte particular privind valabilitatea contractelor semnate electronic în România

3.1. Definitia contractului. Conditiile esentiale pentru valabilitatea contractului. 

Potrivit dispozitiilor art. 1166 Cod Civil, contractul este definit ca fiind „acordul de vointe dintre doua sau mai multe persoane cu intentia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.”

Conditiile esentiale pentru ca un contract sa fie considerat valabil sunt mentionate in mod expres la art. 1179 Cod Civil, respectiv capacitatea, consimtamantul partilor, un obiect determinat si licit, o cauza licita si morala. 

Codul Civil defineste in mod expres “notiunea de contract in forma electronica”, recunoscand astfel existenta si validitatea acestei forme contractuale. Astfel, potrivit dispozitiilor art. 1245 Cod Civil: “Contractele care se incheie prin mijloace electronice sunt supuse conditiilor de forma prevazute de legea speciala”. 

Termenul de lege speciala la care face trimitere acest articol are in vedere legea speciala aplicabila contractului dupa natura sau esenta sa. 

Spre exemplu, daca contractul incheiat prin mijloace electronice este un contract de vanzare, legea care reglementeaza conditiile de validitate ale contractului este chiar Codul Civil, deoarece aceasta este legea care guverneaza contractul de vanzare.

Cu privire la contractul incheiat in forma electronica, art. 7 alin. (1) din Legea 365/2002 privind comertul electronic, acesta consacra principiul echivalentei formei traditionale cu forma electronica: „Contractele încheiate prin mijloace electronice produc toate efectele pe care legea le recunoaşte contractelor, atunci când sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru validitatea acestora.”

Asadar, contractul incheiat in forma electronica, pastreaza natura juridica a contractului clasic, definit mai sus, cu anumite particularitati, cu privire la care vom face referire in cele ce urmeaza.

3.2. Capacitatea partilor

In cazul contractelor electronice, partile sunt la departare si de cele mai multe ori nu se cunosc in momentul incheierii contractului, este posibil ca destinatarul serviciilor oferite sa fie minor, ceea ce instituie in sarcina furnizorului de servicii necesitatea adoptarii unor masuri suplimentare de precautie. 

Spre exemplu, o masura de precautie ar fi aceea ca furnizorul de servicii sa conditioneze completarea formularului de comanda de pe pagina web, de selectarea unui an de nastere ca data de identificare a consumatorului. 

3.3 Consimtamantul partilor

Propunerea de a încheia un contract se numește  oferta, iar consimțământul exprimat fără rezerva, de către destinatarul ofertei poarta denumirea de acceptare. 

In cazul contractelor electronice, oferta ajunge la destinatar atunci când acesta o poate accesa. Pentru acceptarea exprimata in forma electronica, exista doua caracteristici speciale, respectiv: aceasta se realizează la distanta si se face prin intermediul unui sistem informatic.

In practica, precizam ca exista mai multe forme de acceptare electronica, si anume:

1. Acceptarea ofertei prin posta electronica– presupune schimbul de informatii intre doua persoane, calculatorul si reteaua de internet, fiind doar suportul manifestarii de vointa a acestora. 

2.  Acordul de tip click-wrap– se utilizeaza de obicei de site-urile comerciale adesate publicului (magazinele on-line), prin care cumparatorul accepta contractul prin simpla apasare a butonului „Sunt de acord/I agree”, unde este de acord cu aceste conditii. Schimbul de informatii are loc intre o persoana si un calculator. In procesul de formare al acestui tip de contract, este necesar ca destinatarul serviciilor sa completeze un formular de comanda cu lcauzele prestabilite, formular ce este afisat pe pagina web, sau sa completeze un formular de acceptare a ofertei. 

3. Acorduri de tip browse-wrap– in acest caz utilizatorul de internet nu poate lua cunostinta de clauzele contractuale decat dupa un click sau mai multe, pe un hyperlink ce contine termenii si conditiile contractarii. Pentru ca acceptarea sa produca efecte in acest mod este necesar sa se dovedeasca ca termenii si conditiile au fost usor de gasit  si citit, iar hyperlinkul trebuie sa fie plasat intr-un loc vizibil, in caz contrar neputand fi vorba despre un acord de vointa valabil exprimat. 

4. Acord de tip shrink-wrap–  Destinatarul ofertei nu poate citi clauzele contractuale, decat dupa ce desigileaza produsul, intrucat acestea se regasesc printate in ambalajul produsului achizitionat online. O caracteristica a acestui acord este aceea ca in situatia in care destinatarul produsului continua sa il foloseasca si nu il trimite inapoi dupa ce a citit clauzele contractuale, acesta se considera valabil incheiat.

Contractele incheiate prin mijloace electronice reglementate de Capitolul III al Legii nr. 365/2002, produc aceleasi efecte pe care legea le recunoaste contractelor clasice incheiate in mod valabil, cu obligatia probarii lor, si prin perspectiva Legii nr. 455/2001 privind semnatura electronica. 

Contractele electronice,  privite ca intrumentum probationis, reprezinta o varietate a inscrisului sub semnatura privata, fiind necesar sa poarte semnatura electronica a partilor contractante.

Astfel, potrivit  art. 5 din Legea nr. 455/2001 privind semnatura electronica, „Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv şi generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.”

Exista trei tipuri de semnatura electronica:

1. Semnătura electronică simplă – date în format electronic (ex. nume la finalul unui e-mail). Nu garantează autenticitatea semnatarului, valoarea probatorie este redusă.
2. Semnătura electronică avansată (SEA) – leagă semnatarul de datele semnate și permite detectarea ulterioară a modificărilor. Este utilizată frecvent în mediul de afaceri.
3. Semnătura electronică calificată (SEQ) – bazată pe un certificat calificat emis de un prestator de servicii de încredere, are același efect juridic ca semnătura olografă (art. 25 alin. 2 Regulamentul eIDAS).

In general, cand partile decid asupra unei metode particulare de contractare electronica, decizia lor este influentata de natura si importanta contractelor respective, in ceea ce priveste contractele de o importanta economica majora, partile pot alege sa utilizeze tehnologie mai avansata pentru a se asigura securitatea si autenticitatea documentelor implicate.

4. Momentul inchierii contractului

Codul Civil instituie la art. 1186 alin. (1), sistemul receptiei acceptarii, astfel contractul se considera incheiat in momentul in care acceptarea ajunge la ofertant, chiar daca acesta nu ia cunostinta de ea din motive ce nu ii sunt imputabile. 

In cazul contractelor electronice nu se aplica acest sistem al receptiei aceptarii, ci se aplica sistemul informarii, fiind o exceptie de la regula in materie. 

Sistemul informarii este sistemul potrivit caruia pentru incheierea valabila a contractului este absolut necesara intalnirea efectiva a celor doua manifestari de vointa individuale, altfel spus, momentul incheierii contractului este acel moment in care ofertantul a luat cunostinta despre continutul acceptarii. 

Argumentul este reprezentat de textul special al art. 9 alin. (1) din Legea 365/2002, unde se statueaza faptul ca incheierea unui contract prin mijloace electronice are loc atunci cand acceptarea ofertei de a contracta a ajuns la cunostinta ofertantului. 

Alineatul (2) al aceluiasi articol, ne arata ca un contract electronic care „prin natura sa ori la cererea beneficiarului impune o executare imediata a prestatiei caracteristice se considera incheiat in momentul in care debitorul acesteia a inceput executarea, in afara de cazul in care ofertantul a cerut ca in prealabil sa i se comunice acceptarea. In acest ultima caz, se aplica prevederile alin. (1).” Putem observa faptul ca in situatia prezentata la art. 9 alin.(2), are loc o acceptare tacita a ofertei.

Aceste norme care reglementeaza momentul incheierii contractului nu sunt imperative, in consecinta, partile pot deroga de la aceste dispozitii, stabilind un alt moment la care contractul se considera incheiat. 

In ceea ce priveste locul incheierii contractului, Legea 365/2002 nu prevede nicio dispozitie cu privire la acesta, astfel ca devin incidente dispozitiile de drept comun in materie, respectiv art. 1186 Cod Civil.: 

„(1) Contractul se încheie în momentul şi în locul în care acceptarea ajunge la ofertant, chiar dacă acesta nu ia cunoştinţă de ea din motive care nu îi sunt imputabile.

(2) De asemenea, contractul se consideră încheiat în momentul în care destinatarul ofertei săvârşeşte un act sau un fapt concludent, fără a-l înştiinţa pe ofertant, dacă, în temeiul ofertei, al practicilor statornicite între părţi, al uzanţelor sau potrivit naturii afacerii, acceptarea se poate face în acest mod.”

De la aceasta regula exista insa si o exceptie, in cazul in care contractul fie prin natura sa, fie la cererea destinatarului, necesita o executare imediata, in acest caz se considera incheiat contractul in locul unde se afla destinatarul ofertei, adica acceptantul.

In cazul utilizarii postei electronice, contractul astfel incheiat este considerat un contract incheiat la distanta, prin urmare, locul incheierii contractului este cel in care se afla ofertantul.

Legea aplicabila 

Dat fiind faptul că România este stat membru al Uniunii Europene, în ceea ce privește legea aplicabilă încheierii unui contract prin intermediul Internetului vom distinge între relaţia contractuală cu un partener dintr-un stat membru al Uniunii Europene şi relaţia cu un partener situat într-un stat terţ.

În cazul raportului juridic dintre o parte aflată în România şi cealaltă parte aflată într-un stat membru al Uniunii Europene, norma conflictuală este reprezentată de art. 3 din Legea comerţului electronic care „se aplică furnizorilor de servicii stabiliţi în România şi serviciilor oferite de aceştia” (art. 3 alin. 1).

În cel de-al doilea alineat se prevede că „serviciile societăţii informaţionale sunt supuse: a) exclusiv prevederilor în vigoare ale legilor române care fac parte din legislaţia coordonată, în cazul în care sunt oferite de furnizori de servicii stabiliţi în România; b) exclusiv prevederilor în vigoare ale legilor statului în cauză care fac parte din legislaţia coordonată, în cazul în care sunt oferite de furnizori de servicii stabiliţi într-un stat membru al Uniunii Europene.” 

Potrivit legii, prin furnizor de servicii stabilit într-un stat se înţelege un furnizor de servicii având un sediu stabil pe teritoriul unui stat şi care desfăşoară efectiv o activitate economică utilizând acel sediu stabil pe teritoriul unui stat, pentru o perioadă nedeterminată; stabilirea unui furnizor de servicii într-un stat nu este determinată în mod necesar de locul în care sunt amplasate mijloacele tehnice şi tehnologice necesare furnizării serviciului (art. 1, pct. 4). 

Asadar, legea nu atribuie relevanță sistemelor informatice utilizate de furnizorul de servicii sau unde este înregistrat numele de domeniu, ci doar sediului pe care îl are furnizorul.

În cazul raportului juridic cu un partener situat într-un stat care nu este membru al Uniunii Europene norma conflictuală va fi cea de drept comun, respectiv Cartea a VII-a din noul Cod civil, iar legea aplicabilă va fi cea determinată în acest fel. 

Dificultati practice privind contractele semnate electronic

Desi exista reglementari clare privind valabilitatea unui contract semnat electronic de catre parti, in practica s-au ridicat o serie de probleme cu privire la acest aspect.

Astfel, principalele cauze care generează litigii legate de contractele electronice sunt strâns legate de natura lor imaterială și de specificul mediului digital.

• Identitatea și Consimțământul Părților:

 Lipsa unei prezențe fizice ridică semne de întrebare cu privire la identitatea reală a contractantului. Este adesea dificil de demonstrat cu certitudine că persoana care a „semnat” digital contractul este, într-adevăr, titularul contului sau că și-a dat consimțământul în mod valid, mai ales în cazul contractelor de tip click-wrap (unde se bifează o căsuță).

• Proba Contractului: 

În instanță, este esențială prezentarea unei dovezi a acordului de voință. Contractele electronice, fiind ușor de alterat sau de șters, pot ridica probleme legate de integritatea și autenticitatea lor. Păstrarea unei dovezi clare a conținutului contractului, a momentului încheierii sale și a identității părților (prin log-uri, backup-uri etc.) este o provocare majoră.

• Clauze Abuzive și lipsa Negocierii: 

Majoritatea contractelor electronice sunt contracte de adeziune, unde consumatorul nu are posibilitatea de a negocia termenii. Asta deschide calea către contestarea anumitor prevederi considerate neechitabile sau abuzive, care pot fi declarate nule în instanță.

• Jurisdicția și Legea Aplicabilă:

Atunci când părțile sunt din țări diferite, stabilirea legii aplicabile și a instanței competente să soluționeze un eventual litigiu poate deveni un proces complex. Reglementările internaționale nu sunt întotdeauna unitare, ceea ce poate duce la conflicte de legi și de jurisdicție.

• Securitatea și Riscurile Tehnologice:

Contractele electronice sunt vulnerabile la atacuri cibernetice, erori de sistem sau pierderi de date. Un litigiu poate apărea și din cauza unei breșe de securitate care a dus la compromiterea datelor confidențiale sau a termenilor contractuali.

5. Comparație cu alte state europene

Regulamentul (UE) nr. 910/2014 (eIDAS) stabilește principiile comune privind semnătura electronică și clasificarea tipurilor de semnătură (simplă, avansată, calificată). Efectele sale (în particular: recunoaşterea semnăturii electronice calificate ca având acelaşi efect juridic ca semnătura olografă) sunt fundamentale pentru majoritatea țărilor europene.

In continuare vom face o mica comparative cu alte state europene:

a). Franța — claritate legislativă și echivalență cu semnătura olografă

• Cadrul: pe lângă eIDAS, dreptul intern francez reglementează semnătura electronică prin dispoziţii din Codul civil (art. 1366–1367) și practici administrative care încurajează utilizarea semnăturii calificate.
• Efect juridic: semnătura electronică calificată are forţă probatorie puternică şi, în practică, este tratată ca echivalentul semnăturii olografe.
• Practica: administraţia publică şi companiile mari utilizează frecvent semnătura calificată; documente interne și contracte comerciale recurg la SEA sau SEQ în funcție de gradul de securitate necesar.

b). Germania — orientare tehnico-administrativă și supraveghere instituţională

• Cadrul: Germania aplică eIDAS și are organisme naționale (ex. Bundesnetzagentur / BSI) implicate în supravegherea serviciilor de încredere și în facilitarea standardelor tehnice pentru semnături calificate.
• Efect juridic: o semnătură calificată emisă conform cerințelor este recunoscută ca având aceeași valoare a unei semnături olografe; autoritățile pun accent pe interoperabilitate tehnică și securitate.
• Practica: adopție solidă în sectorul public și în corporații; accent pe infrastructuri securizate și pe certificarea furnizorilor de servicii de încredere. 

c). Italia — legislaţie clară pentru administrație digitală și semnătură calificată

• Cadrul: Italia are un corp normativ consolidat (Codice dell’Amministrazione Digitale și reglementări AGID) care reglementează firma digitală și serviciile de încredere.
• Efect juridic: semnătura calificată / firma digitală integrate în CAD produc efecte echivalente semnăturii tradiționale. Italia a integrat aceste reguli în relațiile cu administraţia publică.
• Practica: utilizare extinsă în relațiile cu administrația (procese de licitație, acte electronice oficiale), iar standardele tehnice sunt bine definite de AGID. 

d). Spania — transpunere activă a eIDAS și reglementare naţională recentă

• Cadrul: Spania aplică eIDAS și a adoptat norme naționale (ex. Legea 6/2020) care reglementează serviciile electronice de încredere.
• Efect juridic: semnătura calificată are efect puternic probatoriu; normele naționale consolidează aplicarea în administrație și mediul privat.
• Practica: mare atenție la facturare electronică, servicii fiscale și digitalizare a procedurilor; legislația recentă întărește utilizarea semnăturii calificate. 

e). Regatul Unit — cadru propriu păstrând principiile eIDAS (post-Brexit)

• Cadrul: după Brexit, Marea Britanie a păstrat un cadru similar (UK eIDAS / ECA) care conferă recunoaştere legală semnăturilor electronice; autorităţi precum ICO oferă ghiduri practice.
• Efect juridic şi probatoriu: semnăturile electronice sunt admisibile ca probe; echivalenţa cu semnătura olografă depinde de tip (QES oferă cea mai solidă poziţie probatorie).
• Practica: mediul de afaceri britanic folosește pe scară largă soluții cloud de semnare; instanțele analizează, totuși, autenticitatea și integritatea semnăturii în funcție de tehnologia folosită. 

6. Concluzii

Contractele semnate electronic reprezintă o soluție modernă, recunoscută legal și în România, dar eficiența lor depinde de tipul de semnătură folosit și de contextul juridic. În timp ce semnătura calificată oferă siguranța deplină a echivalenței cu semnătura olografă, semnătura avansată ridică în continuare probleme de probă și recunoaștere practică.

Pentru o implementare coerentă, este nevoie de: (i) educarea actorilor economici și instituționali, (ii) standardizare tehnologică, (iii) adaptarea jurisprudenței la noile realități digitale.